Get Adobe Flash player
December 2017
M T W T F S S
« Nov    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Elevii români fac cunoştinţă cu practica austriacă

Elevii români fac cunoştinţă cu practica austriacă | Foto: Adriana Neagoe
Foto: Adriana Neagoe  

Susţinuţi de proiectul POSDRU “Învaţă să practici, practică să înveţi!” 17 elevi fac cunoştinţă cu un altfel de practica în şcolile din Austria

La sediul din Bucureşti al proiectului european „Învaţă să practici, practică să înveţi!”, a fost recent, zarvă mare. De prin toate colţurile ţării s-au reunit elevii selecţionaţi din grupurile regionale ţintă, pentru a participa la o vizită de studiu la Viena. Însoţiţi de profesorii lor, experţi regionali de practică din cadrul proiectului, reprezentanţi ai agenţilor economici care susţin practica şcolară în ţara noastră şi experţi din echipa de management a proiectului, 17 copii (Lupu Romica şi Rîndaşu Tudorerl din Piatra-Neamţ, Siloiu  Andrei Vlăduţ şi Tamaş  Marius Ionuţ din Câmpulung , Ivan Mariana Alexandra şi Matache Alexandru din Bucureşti, Iancu  Mădălina şi Simon Ovidiu din Braşov, Ognean Brenda Alexandra şi Moldovan Flaviu Adrian din Turda, Şerban  Cristian Mircea şi Oprişa  Mihai Daniel din Deva, Ismana  Matei Daniel şi Bojin Alexandru Denis din Craiova, Vintila  Andreea-Miruna, Toma  Cristina-Raluca şi Constantin  Florentina-Loredana din Buzău), vor vedea, concret la faţa locului ,cu ajutorul susţinerii oferite de proiectul POSDRU „Învaţă să practici, practică să înveţi!”, cum se prezintă şi cum funcţionează unul dintre cele mai avansate sisteme europene de învăţământ. Vor afla cu această ocazie ce este, în ce constă, cum se desfăşoară şi ce rost are practica şcolară la toate nivelurile de învăţământ chiar în Austria, ţară care se situează pe locul 3 în rândul ţărilor europene cu cel mai vechi şi performant sistem de învăţământ.

Dincolo de bucuria şansei de a descoperi şi cum Viena se pregăteşte de Sărbătorile de Sfârşit de An, grupul de copii şi de profesori-experţi regionali de practică, vor vizita Şcoala de ucenici – Atelierul pentru Meserii Tehnice-WTB, din Viena, Complexul de şcoli profesionale  – Hütteldorferstrasse, Liceul Agricol Klosterneuburg, din localitatea cu acelaşi nume, situată la 14 km nord, de Viena, într-o zonă viticolă renumită, Şcoala de turism “Modul”, unitate de elită pentru specializarea în rigorile turismului austriac de înaltă clasă, Şcoala profesională universitară – BFI (Institutul de Formare Profesională), unde participanţii la vizita de studiu vor afla despre ofertele educaţionale ale şcolii şi stagiile de practică aferente diferitelor etape de studiu. Nu în ultimul rând grupul elevilor  din proiectul „Învaţă să practici, practică să înveţi!” va vizita şi Muzeul ştiinţelor naturale şi Muzeul tehnic din Viena, renumitul palat Schonbrunn (fosta reşedinţă de vară a familiei imperiale habsburgice)  şi vestitul parc de distracţii Prater.