Get Adobe Flash player
December 2017
M T W T F S S
« Nov    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Premiu naţional pentru casa energo-autonoma

Premiu naţional pentru casa energo-autonomă |

  • Doi elevi ai Colegiul Tehnic Turda, aflat în topul liceelor din ţară şi în grupul ţintă al proiectului „Învaţă să practici, practică să înveţi”, au obținut premiul I la Concursul național de proiecte de mediu
  • Cei doi premianţi vor reprezenta România la Istanbul, în 2013, la Concursul internaţional de proiecte de mediu

Flaviu Moldovan, participant individual în grupul ţintă al proiectului european „Învaţă să practici, practică să înveţi”, și colegul lui, Mihai Vana, amândoi elevi în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Turda, județul Cluj, au obținut, împreună, premiul I la Concursul național de proiecte de mediu. Acesta s-a desfășurat recent la Iași, se află la a XIV-a ediție și se înscrie în programul de olimpiade al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. La concurs au participat 180 de elevi cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani. Cei doi elevi merituoși, serioși și perseverenți vor reprezenta împreună România, la Istanbul, la etapa internațională a concursului amintit, care se va desfăşura anul viitor la Istambul. Acolo, ei vor prezenta împreună o instalație solară, multifuncțională, realizată din materiale reciclabile, menită să producă curent electric, să încălzească spațiul și apa menajeră, toate cu costuri minime. Pe cei doi premianţi i-a susţinut permanent doamna Andreea Florea, profesor doctor în cadrul liceului.

Panoul care alimentează orice aparat electrocasnic

 

  • Proiectul a fost prezentat pentru prima oară de Flaviu Moldovan, după cum am menţionat anterior, elev în grupul ţintă al proiectului european „Învaţă să practici, practică să înveţi!”, la etapa națională a Concursului „Cel mai bun elev practicant din România“, susţinut în cadrul proiectului amintit, la Cluj-Napoca în noiembrie 2011.

 

– Flaviu, felicitări pentru rezultatul excelent! Concret, în ce a constat proiectul tău?

Este vorba de o instalație solară îmbunătățită față de varianta pe care am prezentat-o iniţial la concursul „Cel mai bun elev practicant” de la Cluj-Napoca.

– Cu acest proiect știu că ai participat şi la faza locală a Concursul național de proiecte de mediu urmată de cea județeană și apoi de etapa națională, nu?

– Da, prima etapă la care am participat a fost cea județeană, desfășurată la Măgura Răcătău, județul Cluj. Acolo, participanții au prezentat 6 proiecte în total. La Măgura Răcătău, am prezentat instalația și am luat locul I, alături de colegul meu Mihai Vana. Noi am fost însă acolo cu proiecte diferite și amândoi am luat locul I. Juriul, inițial, nu s-a putut decide cui să acorde premiul I și, în final, ni l-a dat amândurora; și așa am plecat împreună cu un proiect comun la Iași. Practic, am combinat cele două proiecte ale noastre la Iași, unde s-a desfășurat etapa națională a concursului; vreau să spun mai exact, că acolo, la Iași, noi doi am fost o echipă.

– Ai spus că ai procedat la o îmbunătățire a proiectului, față de cel prezentat la Cluj-Napoca. În ce constă ea?

Schimbarea nu este una majoră. Am mărit puțin puterea instalației și am schimbat un pic design-ul. Acolo, la Cluj-Napoca, în cadrul concursului „Practică să înveți, învață să practici“, carcasa invertorului era construită din lemn și tapițată cu ceva imitație de piele. Acum am schimbat-o, am construit-o din plexiglas, să se vadă aparatura, mi se pare mai interesant dacă se vede tot, cum e construit și ce se află în interiorul aparatului. Practic, eu am construit o instalație solară, un panou fotovoltaic care, pentru simplu fapt că stă la soare, generează la ieșire o tensiune de 220 volţi, și poate alimenta astfel cam orice aparat electrocasnic.

– Cât de importantă este practica pentru tine, Flaviu?

Practica pentru mine este foarte importantă. Dacă la şcoală aș fi învăţat numai teorie, acum nu aş mai fi putut să vorbesc de panouri solare şi alte aspecte de acest gen. Deci, pentru mine, practica este importantă.

Un coechipier de marcă

 

  • Mihai Vana este și el laureat al premiului I la Concursul național de proiecte de mediu. Ne-a declarat că la etapa internațională, care se va desfășura la Istanbul, va prezenta un proiect mult îmbunătățit. El este, de asemenea, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Turda, şi este chiar coleg de clasă cu Flaviu Moldovan.

– Felicitări şi ţie pentru rezultatul obținut, Mihai! Am înțeles că împreună cu colegul tău, Flaviu, ai colaborat, ai alcătuit o echipă. Concret, în ce-a constat colaborarea voastră?

Eu, la faza județeană, am mers cu un panou solar construit din doze de aluminiu pentru încălzirea aerului; acolo, aveam 42 de doze de aluminiu, puse toate într-un cadru, cu o sticlă pe deasupra pentru a evita pierderile de căldură și două orificii, unul pentru intrarea aerului și celălalt pentru ieșire și un ventilator pentru circularea aerului. Eu am alimentat ventilatorul și partea electronică de la panoul lui Flaviu. În acesta a constat colaborarea. La faza județeană, fiecare a mers separat, cu proiectul său. Cei din juriu s-au decis însă să ne ofere amândurora locul I pentru a merge împreună la etapa națională, mai ales pentru că eram și din aceeași școală și aceeași clasă și era foarte ușor să mergem împreună.

– Cine v-a sprijinit?

Doamna profesoară de biologie Florea Andreea.

– Cu ce vă veți prezenta la Istanbul? Rămâne același proiect?

Nu o să rămână același; cel puțin din partea mea, va fi un proiect mult mai mare, ceva care se va pune chiar pe o casă, la mine acasă. Va fi tot un panou solar, care va încălzi, pe lângă aerul din casă și apa menajeră. De altfel şi panoul+ pe care l-am făcut pentru etapa națională a încălzit și apa; i-am pus un schimbător de căldură cu 7 senzori de temperatură pe tot panoul și puteam citi totul pe laptop.

– Ai discutat cu Flaviu? El cum te va sprijini pentru proiectul de la Istanbul? Sau va merge fiecare cu proiectul său?

Nu, vom merge împreună. El va avea, tot așa, panoul lui, dar la scară mult mai mare, care va alimenta, tot așa, o casă întreagă, fără nici o problemă.

– Cine vă sprijină financiar în achiziționarea pieselor necesare?

Până acum, nimeni, ne-am descurcat din banii noștri. Pentru faza internațională o să ne ajute şi școala, o să ne ajute domnul director în achiziționarea materialelor necesare pentru că trebuie să ne prezentăm cu ceva de calitate acolo, în Istanbul. Sperăm să câștigăm și acolo.

–  Mult succes amândurora şi să ne aduceţi veşti bune!

Casa care funcţionează independent

 

  • Coordonatoarea proiectului celor doi liceeni pasionați este doamna Andreea Florea, profesor doctor în cadrul Colegiului Tehnic Turda, județul Cluj.

 

– Doamna profesoară, în ce a constat sprijinul pe care l-ați acordat celor doi elevi care au luat premiul I?

Începând de la idei și până la punerea în practică a acestor idei; de fapt, a fost o idee comună, am încercat apoi să o îmbunătățim, e vorba de un sistem solar hibrid.

– Cât timp le-ați coordonat proiectul?

Am început să lucrăm împreună din luna mai.

– Ei vor merge la Istanbul. Îi veți sprijini în continuare?

Absolut.

– Care vor fi viitorii pași pe care îi veți parcurge cu copiii?

Vrem să îmbunătățim sistemul acesta, să fie un pic mai bine realizat; deocamdată este un sistem solar hibrid care constă într-un panou solar care generează curent electric; e vorba, mai exact, de un radiator energo eficient realizat din doze de aluminiu reciclate, de doze de bere, de suc, toate sunt reciclate, reutilizate, iar panoul acesta poate să genereze energie termică. Ea este folosită pentru încălzirea încăperii și pentru obținerea de apă caldă.

– Deci va putea genera economii, în final.

Absolut, despre asta este vorba, de o casă energo autonomă, adică o casă care funcționează independent; este vorba despre niște estimări financiare pe care le-am făcut și, în principiu, sistemul este foarte bun și cu aplicabilitate largă nu numai pentru locuințe; merge pentru absolut tot ce este la scară mai mare; noi am făcut aici doar un prototip mic, o căsuță cu care am demonstrat eficiența modului de funcționare, cum ar putea să funcționeze mai bine. Este un proiect în premieră, credem noi. Sperăm să luăm premiu și la Istanbul.