Organizatorii celei de a V-a editii a Concursului judetean APA- o prioritate mondiala va multumesc inca o data pentru sustinere. COLEGIUL TEHNIC TURDA A OBTINUT PREMIUL I
Concursul Judeţean APA- O PRIORITATE MONDIALĂ, ediţia a V-a
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Turda, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Colegiul “Emil Negruţiu” Turda şi Societatea Culturală “Filarmonia” organizează astăzi 21 martie 2014, de la ora 11, ediţia a V-a a concursului judeţean “APA – O PRIORITATE MONDIALĂ”, ediţie dedicată Zilei Internaţionale a Apei. Evenimentul are loc şi în acest an la Colegiul “Emil Negruţiu” Turda. 22 martie, Ziua Mondială a Apei, a fost instituită de ONU în 1993, prin Rezoluţia 47/193, pentru a conştientiza gradul în care resursele de apă contribuie la dezvoltarea economică şi bunăstarea socială, iar deceniul 2005- 2015 este numit „Apă pentru viaţă”. Prin tema de anul acesta, „Apa şi energia“, se trage un semnal de alarmă asupra creşterii consumului de apă şi de energie, componente de bază ale vieţii, creşterii economice şi progresului uman.
În acest an concursul se va desfăşura tot pe două secţiuni: secţiunea de proiecte pentru elevii liceelor din judeţul Cluj şi secţiunea de desene intitulată ”Arieşule, pe malul tău” pentru elevii de gimnaziu. Evenimentul are ca parteneri: Compania de Apă “Arieş”, Fundaţia de Ecologie şi Turism “Potaissa” Turda, Administraţia Naţională Apele Române R.A. Bazinul Hidrografic Arieş, Direcţia pentru Sănătate Publică Cluj şi Garda de Mediu, DSP Cluj.
si
Ediţie de succes la Concursului Judeţean ”Apa-o prioritate mondială”
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Turda, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Colegiul “Emil Negruţiu” Turda şi Societatea Culturală FILARMONIA, în parteneriat cu Compania de Apă Arieş SA, Direcţia de Sănătate Publică Cluj, Administraţia Naţională Apele Române R.A. Bazinul Hidrografic Arieş, Fundaţia de Ecologie şi Turism Potaissa Turda şi Garda de Mediu Cluj, au organizat astăzi, 21 martie 2014, ediţia a 5-a a Concursului Judeţean “APA- O PRIORITATE MONDIALĂ”, dedicată Zilei internationale a apei.
Concursul s-a desfăşurat şi în acest an la Colegiul “Emil Negruţiu” Turda, pe două secţiuni: una de proiecte şi alta de artă. La întreaga manifestare au participat 51 de elevi de la 7 licee din judeţul Cluj şi, în plus, şi-au exprimat dorinţa de a participa la secţiunea de artă şi 13 elevi de clasa a II-a de la Liceul de Artă „Plugor Sandor” din Sf. Gheorghe judeţul Covasna.
Deschiderea activităţii a fost făcută de Timea Gavrilescu, Directorul Colegiului „E. Negruţiu”, care a urat succes participanţilor şi apoi s-a retras datorită unei inspecţii aflate în şcoală.
Prima secţiune, care a cuprins prezentări în Power Point a unor proiecte legate de apă, a fost jurizată de către Stanca Murgeanu- preşdinta juriului (Compania de Apă Arieş SA), Doina Popovici- Administraţia Naţională Apele Române R.A. Bazinul Hidrografic Arieş, Mihai Zăhan- reprezentantul Primăriei Municipiului Turda, Alin Roşca- Fundaţia de Ecologie şi Turism Potaissa Turda şi Dana Deac- Societatea Culturală FILARMONIA. În urma jurizării, au fost desemnaţi câştigătorii acestei secţiuni Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda (Emiliana Popa şi Leonardo Mărincean, profesor îndrumător Maria Ceclan) cu proiectul ,,Apa- produs holistic”, la egalitate de puncte, 50 (punctaj maxim), cu Colegiul Tehnic Turda (George Ilea şi Kadar Stelian, profesori îndrumători Daniela Oprea şi Steluta Nemeş) cu proiectul ,,Apa-un univers”.