COLEGIUL TEHNIC TURDA la FAZA JUDETEANĂ a CONCURSULUI BUSINESS PLAN
Joi, 15 martie 2018, a avut loc la Colegiul Economic ”Iulian Pop” din Cluj – Napoca, Competiţia Business Plan faza județeană care este un proiect de parteneriat între Ministerul Educaţiei Naționale, Centru Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi Centrala Naţională a Întreprinderilor simulate/a Firmelor de Exerciţiu-ROCT.
Competiţia Business Plan vine în sprijinul dezvoltării competenţelor antreprenoriale ale elevilor, facilitând corelarea pregătirii teoretice cu pregătirea practică a acestora. La competiţie au participat firme de exerciţiu din învăţământul preuniversitar, filieră tehnologică, adică firme care acţionează pe o piaţă virtuală, simulând activitatea economică a operatorilor economici. Competiţia a fost centrată pe elaborarea, prezentarea şi evaluarea planurilor de afaceri concepute de firmele de exerciţiu.
Obiectivele concursului sunt valorificarea spiritului antreprenorial al elevilor, familiarizarea acestora cu activităţile specifice mediului economic, asumarea riscului utilizând instrumentele specifice managementului riscului și dezvoltarea competenţelor necesare unui întreprinzător dinamic.
Școala noastră a participat la acest concurs cu Firma de Exercițiu PARALLEL SRL, rolul acesteia fiind de intermediar între agenţii economici din Turda care prestează servicii turistice pe de o parte şi turiştii pe de alta parte, în sensul promovării și comercializării on-line a unor pachete turistice. Echipa participantă la acest aconcurs a fost formată din elevi ai clasei a XI-a A, respectiv: Larisa Goia, Iulia Nistor și Dragoș Pleșa, coordonați de d-na prof. Maria Piticar.
Rezultatul obținut la acest concurs, la care școala noastră a participat pentru prima dată, a fost LOCUL III.
Felicitări echipei pentru munca, efortul depus și nu în ultimul rând pentru rezultatul obținut!